Timișorenii sunt invitați la o nouă ediție a spectacolului „Regal Vienez”, programat luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, pe scena Operei Naționale Române din Timișoara.
Concertul face parte din turneul național cu același nume, iar organizatorii anunță că o mare parte dintre locurile disponibile au fost deja ocupate.
Spectacolul va combina muzica vieneză cu momente de operetă, balet și cântece de sărbători. În program se vor regăsi partituri semnate de familia Strauss, Franz Lehár și Emmerich Kálmán, alături de lucrări românești readuse în atenția publicului și de piese prezentate, potrivit organizatorilor, pentru prima dată în cadrul turneului.
Pe scenă vor evolua muzicieni ai Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox. Ansamblul italian este cunoscut pentru aparițiile sale pe scene din Austria, Germania și Italia, printre acestea numărându-se Brucknerhaus din Linz, Palatul Hofburg din Viena și Arena din Verona.
La conducerea orchestrei se va afla Bogdan Costache, care va avea și rolul de solist. Dirijorul va aborda spectacolul în formula tradițională în care conducerea muzicală este combinată cu interpretarea la vioară.
Partea coregrafică va fi asigurată de Ansamblul de Balet al Operei Vox, coordonat de Vlad Sebastian. Valsul, polca și can-can-ul vor completa programul muzical, iar tradiționalul „Alles Walzer!” va încheia seria momentelor dedicate atmosferei balurilor vieneze.
Concertul va avea și o componentă dedicată promovării tinerilor artiști. Chitaristul Gabriel Popescu, premiat la concursuri naționale și internaționale, va urca pe scenă împreună cu profesorul său, Mădălin Antonesei.
Atmosfera de sărbătoare va fi completată de Corul Operei Vox, care va interpreta colinde tradiționale. Organizatorii pregătesc, de asemenea, apariții ale unor invitați din Austria, Italia și Elveția, ale căror nume urmează să fie anunțate înaintea turneului.
Spectacolul de la Timișoara este produs de Prestige Art Production.
