CFR a recepționat lucrările pe 10,5 km din linia Livezeni – Simeria, între Bănița, Merișor și Crivadia
CFR a recepționat lucrările executate pe aproximativ 10,5 kilometri ai liniei feroviare Livezeni – Simeria, între Bănița, Merișor și Crivadia, investiție menită să crească siguranța și viteza de circulație.
Comisia de recepție constituită în cadrul proiectelor de investiții pentru linia feroviară 116 Livezeni – Simeria s-a întrunit în 30 iulie 2026, în Stația CF Bănița, pentru inspecția tehnică și recepția la terminarea lucrărilor executate pe două sectoare importante ale magistralei.
Verificările au vizat aproximativ 10,5 kilometri de infrastructură feroviară, respectiv:
- tronsonul Bănița – Merișor (km 67+620 – 62+150), unde au fost executate lucrări de reparație capitală la firul I;
- tronsonul Merișor – Crivadia (km 61+300 – 57+185), unde s-a realizat refacerea totală a liniei fir I;
- Stația CF Merișor, la linia III directă și la firele I și II.
Comisia, formată din reprezentanți ai CNCF „CFR” SA, ai constructorului, ai unităților de specialitate și ai instituțiilor implicate în implementarea proiectului, a verificat conformitatea lucrărilor și îndeplinirea tuturor condițiilor necesare recepției finale.
Lucrări complexe pentru creșterea siguranței
Investiția a inclus refacerea terasamentelor și a sistemelor de drenaj în zonele afectate, înlocuirea și completarea prismei de piatră spartă, schimbarea șinelor și traverselor, refacerea sistemului de prindere a căii, buraje, profilarea căii și sudarea șinelor.
Totodată, au fost executate lucrări la instalațiile feroviare și au fost readuși parametrii tehnici ai liniei la standardele prevăzute în proiectele de investiții.
Potrivit CFR Infrastructură Timișoara, aceste lucrări contribuie la îmbunătățirea condițiilor de circulație, creșterea siguranței feroviare și modernizarea infrastructurii pe linia Livezeni – Simeria, una dintre cele mai importante conexiuni feroviare din vestul României.
