Razie în Făget. În câteva ore s-au dat 122 de amenzi

Polițiștii din Făget, ai Secției 10 Rurale Făget, ai Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Timiș, împreună cu jandarmi, reprezentanți I.T.M. și O.P.C., au acționat, în intervalul orar 09:00-13:00, în orașul Făget pentru îmbunătățirea climatului de siguranță civică, prevenirea faptelor infracționale, creșterea vizibilității elementului polițienesc și diminuarea riscului rutier.

Au fost organizate șase filtre rutiere, polițiștii controlând 166 de autovehicule, legitimând 309 persoane și au efectuat 43 de testări cu aparatul etilotest.

De asemenea, au fost verificate 13 societăți comerciale, unde au fost lăsate de către reprezentanții I.T.M. 16 invitații pentru remedierea neregulilor constatate (muncă nedeclarată și nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă).

„În urma activităților desfășurate au fost aplicate 122 de sancțiuni contraventionale în valoare de 80.815 lei, dintre care 107 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor rutiere conform OUG 195/2002 R, 4 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, 7 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.145/2014, privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și 2 pentru nerespectarea Codului Muncii( prestarea de activități fără forme legale)”, transmite IPJ Timiș.

Au fost retrase 10 certificate de înmatriculare și reținute, în vederea suspendării, șapte permise de conducere, dintre care 5 pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare și două pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole