Purtătorul de cuvânt al UVT, Horea Băcanu, recomandă demisia viceprimarului PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără – aș căuta să ies din poziția secundară de acum

Purtătorul de cuvânt al Universității de Vest din Timișoara, Horea Băcanu, instituție condusă de deputatul PNL de Timiș, Marilen Pirtea, îi cere viceprimarului PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, să demisioneze din funcție.

Demisia ar trebui înaintată din rațiuni politice tactice, scrie Horea Băcanu pe Facebook.

În politică, ideea e să nu iei nimic în nume personal, căci totul este despre majorități și putere. Tot din zona ABC-ului politic, știm că pozițiile de putere nu se oferă, ele se câștigă, relația de putere implică mize reale, riscuri și câștiguri versus pierderi, în dinamică permanentă. Cine vrea puterea, trebuie să o câștige printr-un mix bun de curaj în înfruntarea riscurilor, generozitate combinată cu un egoism bine temperat, și, mai ales, prin discernământ.Dacă aș fi în locul lui Tabără, aș acționa strict politic, la fel cum ar face orice lider cu greutate din filialele PNL – aici e exemplificativ cazul PNL Satu Mare, de acum câteva zile. Aș cere biroului județean PNL aprobarea unei noi pozitionari politice în plan local, cu retragerea din poziția de viceprimar și intrarea în opozitie totală față de administrația Fritz – USR. În locul lui, aș căuta să ies din poziția secundară de acum, prin care Robu obține recunoașterea unui loc nesperat de prim-jucător anti-Fritz“, susține Horea Băcanu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al UVT, acesta “este singura variantă în care liberalii (n.r. peneliștii) ar acționa rațional și echilibrat“.

Aș renunța la pretinsele temeri și aș înțelege că a-i lăsa lui Robu spațiu de scenă, pentru ca să joace sceneta „Întoarcerii lui Jedi”, echivalează cu o șansă nesperată pentru Fritz, pentru 2024, la adjudecarea celui de-al doilea mandat. Aș înțelege că, în spatele scenei pe care se desfășoară azi acest spectacol haotic din politica locală, PSD își pregătește controlul politic local după 2024, când este foarte probabil să reușească obținerea majorității în Consiliului Județean Timiș (cu sau fără poziția de președinte) și când va fi în sprijinul neoficial al lui Fritz, lăsându-i acestuia o marjă îngustă de libertate a deciziilor, după ce se va vedea câștigător detașat în fața simulacrului de candidat Robu. Mi-aș utiliza autoritatea de președinte PNL Timișoara pentru a cere o decizie politică, prin care să se demonstreze în clar voința politică de a grupa toate facțiunile partidului în direcția unei ofensive împotriva actualei administrații și a unui primar care, dincolo de bunele intenții și de talentele sale de poliglot, este, cu siguranță, cel mai neexperimentat manager public din sud-estul Europei, și care, în lipsa unei asemenea ofensive liberale coordonate, nu își va vedea periclitat parcursul administrativ și va defila spre al doilea mandat. Deși, paradoxal, această abordare pare una radicală și riscantă, este singura variantă în care liberalii ar acționa rațional și echilibrat, în contextul în care Robu insistă cu o candidatură caducă, pusă în fapt din afara PNL-ului, pe care Fritz o va folosi pentru a flutura vechile nerealizări, înșirate în anii din mandatele lui Robu, ca principală linie de argumentare în scopul obținerii unei majorități de voturi pentru al doilea mandat, în localele din 2024. Dar poate că Tabără face o greșeală omenească și ia în considerare actualul conflict din executivul Primăriei Timișoara ca pe un atac la propria-i persoană, o greșeală care îi limitează acuitatea vederii politice. NU, mizele conflictului nu sunt personale, sunt strict politice, iar reacțiile cuvenite nu pot fi decât tot politice. Nici măcar dintr-un interes strict personal, Tabără nu are motive să rămână în poziția de viceprimar, în umbra lui Fritz, în schimb de replici conflictuale cu Lațcău, pentru că nu asta este calea spre o carieră de lider politic. Cum ziceam la început, cine vrea puterea, trebuie să o câștige printr-un mix bun de curaj în înfruntarea riscurilor, generozitate combinată cu un egoism bine temperat, și, mai ales, prin discernământ“, a mai precizat Horea Băcanu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole