Zeci de transportatori protestează spontan, miercuri seară, pe centura municipiului Arad, unde mai multe camioane circulă cu viteză redusă și claxonează. Transportatorii cer amânarea introducerii sistemului TollRo, susținând că platforma prezintă probleme tehnice.
Coloana de automarfare se întinde pe câțiva kilometri, iar circulația este îngreunată. Protestul este supravegheat de polițiști.
Transportatorii spun că sunt nemulțumiți de faptul că sistemul TollRo urmează să fie aplicat de la 1 octombrie și reclamă faptul că versiunea pilot pusă la dispoziție în ultimele două săptămâni nu ar funcționa corespunzător.
„Este un protest spontan al transportatorilor din Arad pentru măsurile pe care le considerăm abuzive în urma implementării TollRo. Acum trei ani, Parlamentul a votat o lege prin care camioanele trebuie să plătească în funcție de masa maximă autorizată pe kilometru, nu mai avem rovinietă pe zi, pe an, pe lună, în funcție de clasa de poluare. Până în 1 ianuarie 2026 era acest termen, de atunci până astăzi s-a amânat de trei ori implementarea acestui sistem, iar de 15 zile doar s-a pus la dispoziția transportatorilor un program pilot prin care să se pregătească pentru efectiva înscriere de la 1 octombrie. Problema este că, înainte de pornire, acest sistem prezintă serioase carențe tehnice, încă nu funcționează, iar de mâine se aplică amenzi”, a declarat Sebastian Pop, reprezentant al șoferilor care protestează.
Un alt transportator a spus că șoferii nu contestă plata taxei de drum, dar se tem că ar putea fi sancționați dacă sistemul nu funcționează corespunzător.
„Există un proiect în Senat care prevede să se suspende amenzile până în 15 martie 2027, cerem ca acest proiect să fie votat cât mai repede”, a declarat unul dintre șoferii participanți la protest.
Protestatarii mai susțin că introducerea sistemului începând de joi ar putea duce la formarea unor cozi în punctele de trecere a frontierei.
CNAIR anunță trecerea la versiunea finală TollRo
În aceeași zi, CNAIR a anunțat că aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece la versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00.
Operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și ale vehiculelor. CNAIR precizează că datele introduse în perioada de pilotare nu vor fi transferate automat în sistemul final.
Astfel, operatorii trebuie să descarce din nou sau să actualizeze aplicația TollRo, să creeze un nou cont de utilizator, să completeze datele companiei și să înregistreze din nou vehiculele tractoare și remorcile sau semiremorcile.
CNAIR recomandă transportatorilor să pregătească din timp datele companiei și documentele de înmatriculare ale vehiculelor, pentru a evita întreruperile în activitate.
