Lucrările pe șantierul secțiunii Margina-Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 60%, potrivit unui anunț transmis de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Pe cei 9,13 kilometri ai tronsonului, asocierea de constructori români și bosniaci formată din UMB Spedition și EuroAsfalt lucrează simultan la tuneluri, structuri și terasamente.
La primul tunel, format din două galerii de 415 metri și 367,5 metri, au fost finalizate excavațiile, torcretarea și fundațiile boltei întoarse. În prezent se lucrează la a doua cămășuire, hidroizolație și drenurile laterale.
În cazul celui de-al doilea tunel, care va avea galerii de 1.985 metri și 1.825 metri, constructorii au excavat deja 986 de metri pe galeria aferentă căii 2 și 1.163 de metri pe galeria căii 1.
Pentru realizarea tunelurilor este utilizată metoda austriacă NATM, aceeași tehnologie folosită și la tunelurile de pe secțiunea Curtea de Argeș – Tigveni a autostrăzii Sibiu-Pitești.
DRDP Timișoara anunță că lucrările la cele două viaducte și cele două pasaje de pe traseu au fost finalizate în ceea ce privește fundațiile și structurile.
În același timp, la terasamente, stratul de formă și stratul inferior de fundație sunt realizate în proporție de aproximativ 90%.
Contractul pentru lotul Margina-Holdea are o valoare de 1,82 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
După deschiderea circulației pe cei 9,13 kilometri lipsă dintre Margina și Holdea, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă pe o distanță de peste 360 de kilometri, între Boița și Nădlac.
