Procesomanul județului – Alin Nica îl amenință pe senatorul USR Raoul Trifan cu instanța, după ce a dat în judecată redacția Buletin de Timișoara

Nervii par să-i cedeze Săteanului de la Dudeștii Noi, Alin Nica, pe fond vocilor tot mai numeroase și grupate care îl vor schimbat din fruntea PNL Timiș din cauza mocirlei absolute în care a târât partidul de când a preluat conducerea.

Înconjurat de o șleahtă de oameni compromiși precum șeful de cabinet Iosif Nicoară, zis Borsetă, șeful de la județ este tot mai agresiv în acțiuni și declarații, dovadă că atât i-a mai rămas să facă și începe încet încet șă-și arate adevărata față, necunoscută, deși poate părea incredibil, membrilor PNL Timiș.

Ultimul exemplu este de ieri când l-a amenințat pe senatorul USR Raoul Trifan cu instanța de judecată din cauza unor postări de pe Facebook.

Acțiunea este o fundătură din toate punctele de vedere, deoarece s-ar întinde pe o perioadă că nu ar mai conta rezultatul judecății, iar apoi că parlamentarul are imunitate mai ales pe declarațiile politice.

Dar, acțiunea arată adevăratele preocupări ale unui șef de județ, total rupt de realitate și lipsit de luciditate, care mai mult “vânează“ capete și caută vinovați în stânga și în dreapta, nefiind capabil să se privească în oglindă, decât face administrație în folosul cetățenilor care l-au ales, în condițiile în care a pierdut controlul partidului.

Senatorul USR Raoul Trifan l-a acuzat pe Alin Săteanul Nica de faptul că ar sabota proiectul Timișoara Capitală Europeană.

“Nu mai sabotați Capitala Culturală! Capitala Culturală Europeană este șansa unei generații de timișoreni de a face cultura și istoria orașului lor cunoscute la nivel internațional. (…) Pentru Alin Nica, în schimb, Capitala Culturală nu înseamnă decât două lucruri: încă o ocazie să faulteze administrația USR și, mai important, resurse bugetare pe care le poate redirecționa spre rețeaua de agățători de partid pe care și-a construit-o în județ. Finanțarea guvernamentală, atât de necesară și deja foarte întârziată, este blocată din nou și din nou de șeful PNL Timiș, în încercarea de a deturna o parte cât mai mare din fonduri spre aparatul propriu.  Președintele Consiliului Județean dorește să drămuiască el banii guvernamentali destinați capitalei culturale, nu primăria care este direct responsabilă de succesul evenimentului. Gurile înfometate din jurul lui Nica sunt multe și își cer partea. Acest individ îmbogățit din afaceri dubioase în comuna pe care a păstorit-o până de curând este ca o pacoste care s-a abătut asupra județului nostru. Un simplu politruc cu aere de mare om politic, el nu înțelege cu adevărat importanța acestui proiect pentru Timișoara. Capitala Culturală este a timișorenilor, domnule Nica, nu a peneliștilor! Nu o mai sabotați!“, a scris pe Facebook senatorul USR pe data de 11 iunie 2022.

Ieri, 15 iunie 2022, într-o conferință de presă, Alin “Săteanul“ Nica l-a amenințat cu instanța pe senatorul USR Raoul Trifan.

“Primarul Fritz alege să lanseze atacuri abjecte prin senatorul fără școală, care se folosește de imunitatea ca să nu poată fi atacat, dar vreau să vă anunț că i-am trimis chiar astăzi o notificare în care îi cer să probeze cele afirmate, că nu e prima dată, și ne vedem în instanța de judecată în caz că nu își retrage cele afirmate“, a spus Alin Nica.

Reamintim că șeful de la județ nu este la prima acțiune de acest tip prin care crede că poate băga pumnul în gură celor care au o părere critică la adresa sa sau au o altă părere față de cea a domniei sale.

Redacția Buletin de Timișoara a fost acționată în judecată de Alin Nica, cu termen pentru luna septembrie 2022, pentru că am dezvăluit faptul că este cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru multiple posibile conflicte de interese și că am dezvăluit afacerile dubioase ale apropiaților săi cu Primăria Dudeștii Noi și mai nou cu Consiliul Județean sau asociații satelit ale CJ Timiș.

Mai mult, țărănușul de la Dudești a făcut plângere și la Consiliul pentru Combaterea Discriminării pentru că redacția noastră folosește termenul de “Sătean“ alăturat numelui domniei sale.

Partea amuzantă poate fi faptul că Alin Nica ar putea beneficia în instanță de serviciile unui avocat, același probabil care îl reprezintă în dosarul cu redacția noastră, care este finanțat prin contracte din bani publici de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, așa cum puteți citi AICI, care îl are ca președinte chiar pe un coleg de partid al senatorului Raoul Trifan, este vorba despre vicepreședintele USR al CJ Timiș, Cristian Moș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole