Timișoara: primele proiecte de bugetare participativă pentru licee finalizate – la Liceul Waldorf trei dintre cele patru proiecte propuse și votate de elevi au fost deja implementate

Primele proiecte de bugetare participativă pentru licee, finalizate la Timișoara

Primele proiecte din programul de bugetare participativă pentru licee au fost finalizate la Timișoara. 29 de proiecte din 17 școli primesc finanțare.

Primele proiecte din programul de bugetare participativă dedicat liceelor, derulat de Primăria Timișoara, au fost finalizate. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru proiecte propuse și votate de elevi au fost deja implementate, iar în celelalte unități de învățământ implicate în program proiectele sunt în diferite stadii de realizare.

La Liceul Waldorf, elevii au propus patru proiecte, dintre care trei au fost finalizate. Printre dotările realizate se numără echipamente pentru activități extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans și podcastul școlii, precum și dulapuri și jaluzele.

Cel de-al patrulea proiect presupune amenajarea a două spații de relaxare destinate elevilor și profesorilor și se află aproape de finalizare.

La Colegiul Național „Carmen Sylva”, proiectele finanțate de municipalitate au ajuns la un grad de implementare de aproximativ 80%. „Academia CSH” prevede dotarea cu echipamente pentru dezvoltarea competențelor tehnice, de comunicare și creație, iar „EduKit” presupune amenajarea unui laborator pedagogic multifuncțional.

Tot aici avansează și proiectul „BiblioCod”, prin care biblioteca liceului urmează să fie transformată într-un spațiu digital.

Proiectele alese de elevi avansează și în alte licee din Timișoara. La Liceul Teoretic „Bartók Béla” și Liceul Tehnologic Electrotimiș sunt pregătite spații pentru activități muzicale, radio și podcast, lucrările fiind realizate în proporție de peste 75%.

La Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum” este în amenajare o nouă sală multifuncțională, iar la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” se pregătește un spațiu destinat activităților elevilor în timpul pauzelor.

Inițiativele propuse de elevi sunt implementate și la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” și la Colegiul Național Bănățean.

În cadrul programului de bugetare participativă au fost selectate 29 de proiecte din 17 unități de învățământ. Proiectele sunt implementate de școli, cu implicarea elevilor și sprijinul Primăriei Timișoara.

Pentru realizarea acestora, municipalitatea a alocat aproape 780.000 de lei din bugetul local.

Timișoara: viceprimarul Ruben Lațcău pune sub semnul întrebării capacitatea financiară a Consiliului Județean – “nu am văzut contracte clare de finanțare semnate – vreau să-l văd pe domnul Simonis cu casca pe cap în marile șantiere pe care le-a promis“

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a criticat miercuri seara, la Tele Europa Nova, modul în care Consiliul Județean Timiș comunică și susține public marile proiecte, afirmând că lipsesc documentele concrete care…

Recomandările noastre