Primarul comunei Șag, Flavius Roșu, aruncă viața politică locală în aer. Mutarea momentului în PSD Timiș

Primarul comunei Șag, Flavius Roșu, a comentat la o televiziune locală evoluțiile de pe scena politică județeană ca urmare a alianței dintre social-democrați și peneliști.

Potrivit lui Flavius Roșu, viitorul vicepreședinte al CJ Timiș din partea PSD, în cazul în care se realizează o alianță locală cu peneliștii, ar trebui să fie fostul președinte Călin Dobra sau fostul consilier județean Alexandru Iovescu.

“Din punctul meu de vedere ori Alex Iovescu, ori Călin Dobra, sunt una dintre variantele bune de vicepreședinte al CJ Timiș. Alexandru are o implicare majoră în județ prin GAL Timișul de Centru, cunoaște nevoile județului și implementează proiecte și chiar cred că este o variantă bună. La fel și Călin Dobra care a fost președinte și cunoaște toate nevoile din județul nostru. De aceea m-am și referit la cei doi. Sunt două variante bune, cu doi oameni integrii, bine pregătiți”, a declarat Flavius Roșu.

Mutarea cu fostul președinte al CJ Timiș, Călin Dobra, ar putea fi explicabilă deoarece la ultimele două vizite oficiale în Timișoara ale ministrului Sorin Grindeanu, Călin Dobra a putut fi văzut în anturajul său, ceea ce presupune o susținere a prim-vicepreședintelui PSD pentru fost șef al PSD Timiș.

Însă, adevărata mutare care s-ar putea realiza este spusă indirect de către primarul Flavius Roșu.

Acesta consideră că în cazul în care nu ajunge Călin Dobra vicepreședinte, “preferatul” său ar fi Alexandru Iovescu, care însă la acest moment nu este consilier județean, deci nu ar putea fi ales vicepreședinte al CJ Timiș.

Alexandru Iovescu poate deveni consilier județean prin plecarea unui actual consilier județean și fiind următorul pe lista PSD i-ar luat astfel locul celui care ar renunța la mandat.

Cel care ar putea renunța la mandat este tocmai fostul președinte al CJ Timiș, Călin Dobra, prin numirea sa, fie ca prefect de Timiș, fie într-o funcție de secretar de stat. În acest fel, Alexandru Iovescu ar ajunge consilier județean și ar putea fi ales apoi vicepreședinte al CJ Timiș.

Totuși, PSD Timiș este condus astăzi, măcar statutar, de către Alfred Simonis, care în ultimul timp nu a comentat oficial politica de alianțe locale și nici posibilele numiri în funcții. Să vedem ce are de spus, când va dori să vorbească.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole