Primăria Timișoara organizează dezbatere pentru introducerea parcărilor cu plată între blocuri

Primăria Timișoara organizează dezbatere pentru introducerea parcărilor cu plată în cartiere.

Anunțul a fost făcut de viceprimarul Ruben Lațcău, care spune că plata parcării între blocuri se regăsește în programul de guvernare locală cu care a USR+ a candidat la alegerile de toamna trecută.

“Vinerea aceasta la ora 16:00 vom avea o consultare publică pentru structura sistemului de abonamente pentru parcări – Timpark, adică să îl scoatem de sub Societatea de Drumuri Municipale și să îl punem sub conducerea directă a primăriei. Prin această schimbare vrem să investim banii pe care îi plătesc oamenii pentru parcare pentru construirea de noi locuri, pentru menținerea celor existente și pentru a extinde Timpark-ul în cartiere. Așa cum am spus în programul de guvernare locală. Pe scurt: banii din parcări vor merge spre parcări. Toate cele 4 parcaje despre care am vorbit le vom introduce în sistem, astfel încât rezidenții să poată avea un loc de parcare al lor, acolo unde au rezidența/domiciliul. Regulamentul pentru Timpark îl vom prezenta săptămâna aceasta“, spune Ruben Lațcău.

VIDEO. “Dă-i comanda dacă ești șef – două luni mai stai primar și te aruncă afară“ – Dominic Fritz a început demolarea construcțiilor ilegale de pe strada Cezar sub amenințarea familiei Stancu: vom continua până când și ultimul metru de teren furat va ajunge înapoi în patrimoniul Timișoarei

Sub amenințări cu dosar penal, de lobby la „oamenii mai mari, la București” și intimidări „stai în banca ta, sunt oameni mai mari ca tine”, primarul Dominic Fritz,  echipele Colterm…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole