Primăria Timișoara obligată să dea jos drapelele din fața instituției. Dominic Fritz: nu le dăm jos

Primăria Timișoara obligată să dea jos drapelele din fața instituției.

Măsura este impusă de Prefectura Timiș, care, conform unor surse administrative, a trimis o adresă municipalității la sesizarea unui cetățean, care reclama faptul că nu se respectă legea.  

Primarul Dominic Fritz spune că nu dă jos steagurile, deoarece sunt un simbol al apartenenței noastre la marea familie europeană.

“Am citit intrigat adresa venită de la Prefectura Timiș acum câteva zile. Ne cere să înlăturăm steagurile amplasate în fața Primăriei Timișoara încă din 2014. Ce nu a deranjat pe nimeni timp de 8 ani, acum dintr-o dată e o problemă. Sunt steagurile țărilor din care fac parte orașele înfrățite cu Timișoara. Și care sunt arborate alături de steagul României, de drapelul Uniunii Europene și de sigla Timișoarei. Legea care reglementează arborarea drapelului României este din anul 1994. Ea aparține unui alt context istoric, plin de frământări și temeri. E acolo un articol care, dacă e interpretat la extrem, poate fi citit ca și cum avem voie să punem steagul unui alt stat doar dacă este o delegație oficială din statul respectiv în vizită“, a declarat Dominic Fritz.

Steagurile rămân pe catarge

“Am un respect extraordinar pentru steagul României. Trăiesc o mare emoție și mă simt onorat ori de câte ori port eșarfa tricoloră. Cred că cea mai mare realizare a României contemporane este alegerea destinului european. Pentru mine este o onoare că drapelul României poate fi arborat alături de cel al Uniunii Europene, cu aceeași importanță și valoare ca steagurile celorlalte state membre. Îmi asum această decizie: steagurile statelor cu care Timișoara are relații de colaborare vor continua să fluture în fața Primăriei Timișoara. Ca simbol al apartenenței noastre la marea familie europeană. Și ca dovadă a spiritului multietnic și tolerant al orașului în care trăim. Cer parlamentarilor de Timiș să se aplece asupra legii din 1994, să propună modificarea acestui text de lege și să-l facă conform realităților zilelor noastre“, a mai precizat primarul Timișoarei.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole