Primăria Timișoara a desființat noi construcții ilegale la baza sportivă de pe strada Amforei
Primăria Timișoara a intervenit din nou la baza sportivă de pe strada Amforei nr. 1, unde au fost ridicate ilegal noi construcții pe domeniul public, după o acțiune similară desfășurată în 2024.
Primăria Municipiului Timișoara anunță că a intervenit din nou la baza sportivă de pe strada Amforei nr. 1 pentru desființarea unor construcții amplasate ilegal pe domeniul public.
Potrivit municipalității, este a doua intervenție de acest fel în ultimii doi ani. În 2024, autoritățile au desființat construcțiile ridicate fără autorizație pe terenul aflat în domeniul public, însă ulterior au fost amplasate alte amenajări.
Reprezentanții Primăriei spun că, după notificările transmise, firma care utiliza baza sportivă s-a conformat doar parțial, îndepărtând construcțiile modulare folosite ca vestiare.
Ulterior, echipele municipalității au intervenit pentru ridicarea altor echipamente amplasate fără drept pe domeniul public.
„După ce, în 2024, am desființat construcțiile ridicate fără autorizație pe domeniul public, altele au fost amplasate în loc. În urma notificărilor noastre, firma s-a conformat parțial și a îndepărtat construcțiile modulare folosite ca vestiare. Am mai intervenit doar pentru ridicarea unor echipamente amplasate ilegal”, a transmis Primăria Timișoara.
Municipalitatea precizează că va continua acțiunile de eliberare a domeniului public de construcții ilegale, susținând că infrastructura sportivă trebuie utilizată în beneficiul copiilor și al comunității.
„Continuăm să aplicăm legea și să eliberăm domeniul public de construcții ilegale, pentru ca infrastructura sportivă a orașului să poată fi folosită în interesul copiilor și al comunității”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.

