Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, încântat de Grădina Verticală din centru: reacția a fost de uimire şi de entuziasm

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a fost gazda preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care s-a aflat timp de două zile la Timişoara în vizită oficială.

Dominic Fritz a anunţat că reacţia oaspetelui a fost una de uimire şi entuziasm.

În plimbarea cu Preşedintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, i-am arăta frumuseţea şi bogăţia Timişoarei. Timişoara este un oraş viu, autentic şi dinamic. I-am arătat emblematicul balcon al Operei, locul zero al Revoluţiei din 1989, am vizitat Domul Catolic din Piaţa Unirii, dar şi Sinagoga din Cetate. A vorbit cu comunităţile Timişoarei, cu elevii de la Lenau. Am mers la Cazarma U, unde are loc una din cele mai reprezentative expoziţii de sculptură din Capitală, care duce Timişoara în avangarda culturală europeană”, a scris pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz.

Edilul a subliniat că Frank-Walter Steinmeier a fost uimit şi entuziasmat deopotrivă, deoarece ideile preconcepute despre România sunt atele comparativ cu realitatea.

Iar reacţia lui şi a delegaţiei care l-a însoţit a fost una de uimire şi de entuziasm, pentru că ideile preconcepute despre România, despre Banat, sunt cu totul altfel faţă de realitatea pe care o trăim aici. Timişoara este o inspiraţie şi cred că a reuşit să îl inspire şi pe domnul Preşedinte. Mi-a spus că este impresionat de faptul că noi convieţuim cu foarte multe etnii aici, dar şi efervescenţa din oraş, faptul că sunt extrem de mulţi tineri pe stradă. Aseară a fost la o terasă şi a fost uimit ca într-o zi de joi să vadă un oraş aşa de animat”, a mai scris Fritz.

Dominic Fritz a subliniat că este prima vizită oficială, la Timişoara, a unui şef de stat, după 20 de ani.

Este prima vizita a unui şef de stat după două decenii, în Timişoara, şi asta aduce o validare a faptului că suntem un oraş pe harta diplomatică a Europei, suntem un oraş relevant pentru astfel de vizite de stat şi aduce un plus de vizibilitate a noastră în lume”, a mai scris Fritz.

Preşedintele Germaniei s-a aflat în România, într-o vizită ofifcială de trei zile.

El a fost primit de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni şi a vizitat împreună cu preşedintele României municipiul Sibiu.

Foto: Costi Duma

VIDEO. “Dă-i comanda dacă ești șef – două luni mai stai primar și te aruncă afară“ – Dominic Fritz a început demolarea construcțiilor ilegale de pe strada Cezar sub amenințarea familiei Stancu: vom continua până când și ultimul metru de teren furat va ajunge înapoi în patrimoniul Timișoarei

Sub amenințări cu dosar penal, de lobby la „oamenii mai mari, la București” și intimidări „stai în banca ta, sunt oameni mai mari ca tine”, primarul Dominic Fritz,  echipele Colterm…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole