Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu: 94 de clădiri ale școlilor nu au autorizație la incendiu

Prefectul PSD de Timiș a convocat astăzi o ședință cu autoritățile competente în asigurarea siguranței în școli.

Cu această ocazie Mihai Ritivoiu a descoperit că 94 de clădiri ale școlilor nu au autorizație la incendiu, dar speră ca până la începerea noului an școlar numărul să scadă.

Nu a spus însă nimic despre WC-ul din fundul curții școlii. Probabil va convoca o altă ședință și pe această temă.

“Cred că nu există om pe lumea asta care să preţuiască ceva mai mult decat copiii şi sănătatea. Probabil în această ordine. Cu toate acestea, infrastructura şcolară lasă de dorit. Acesta este motivul pentru care am convocat o şedinţă privind siguranţa în şcoli cu toate instituţiile implicate. Ideea este să ne strângem ca nişte oameni gospodari de bună credinţă şi să vedem cum putem rezolva pregătirea şcolilor înainte de începerea noului an şcolar din toamnă. Pentru că altfel iar ne trezim în septembrie cu controale, cu şcoli fără autorizaţii, cu amenzi. Când o serie de aspecte pot fi discutate, rezolvate şi avizate din timp, ca între parteneri. Apropo: 94 de clădiri funcţionează în învaţământul timişean fără autorizaţie de securitate la incendiu! Să vedem cu cât scade numărul până în septembrie!“, a declarat Mihai Ritivoiu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole