Pompierii timișeni au fost solicitați la peste 200 de intervenții în perioada Crăciunului – 11 au fost incendii

Plin de intervenții și misiuni pentru pompierii timișeni în zilele de sărbătoare. În perioada 24 – 26 decembrie, pompierii din cadrul celor șapte subunități de intervenție ale ISU Timiș au răspuns la 239 de intervenții și misiuni specifice.

Astfel că, în aceste zile pompierii au intervenit pentru: limitarea și lichidarea a 11 incendii, dintre care: șase intervenții de stingere a incendiilor produse la locuințe, trei intervenții au fost pentru stingerea incendiilor de deșeuri, două misiuni de stingere a incendiilor produse la un autoturism și o autoutilitară.

În data de 25 decembrie s-au înregistrat 3 solicitări pentru stingerea incendiilor izbucnite la nivelul acoperișurilor locuințelor, în localitățile Bunea Mare, Albina și Dumbrăvița. Cauza probabilă a producerii incendiilor a fost neprotejarea termică corespunzătoare a burlanelor și coșurilor de fum față de materialele combustibile din acoperiș. Un alt incendiu s-a produs la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 40 mp (construcție din lemn), în comuna Giarmata. În incendiu au ars mai multe materiale textile și plastice, scule și mobilier de birou. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost scurtcircuitul electric. Din fericire, în urma acestor incendii nu s-au înregistrat victime„, spun reprezentanții ISU Timiș.

Pompierii timișeni au asigurat măsurile PSI necesare și acordarea primului ajutor medical de urgență în urma producerii a nouă accidente rutiere, precum și două intervenții specifice în urma unor avarii la țevi de gaz. S-au efectuat 20 de misiuni de recunoaștere în spitale și alte nouă misiuni specifice.

Echipajele medicale SMURD au asigurat răspunsul la 197 solicitări, în urma cărora au fost asistați 183 adulți și 132 copii„, mai spun reprezentanții ISU Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole