Polițiștii locali verifică modul în care sunt gestionate deșeurile din construcții pe șantierele din Timișoara

Modul în care sunt gestionate deșeurile din construcții, dar și impactul pe care acest aspect îl are asupra mediului înconjurător i-a determinat pe polițiștii locali din Timișoara să verifice zonele în care sunt șantiere.

Astfel, polițiștii locali au constatat, în mai multe locații, că legislația în domeniu este grav încălcată, motiv pentru care au aplicat sancțiuni pe măsură, majoritate persoanelor juridice. Anul acesta au fost aplicate 48 de amenzi la șantierele care nu au respectat legislația.

Ca urmare a verificărilor efectuate în ultima săptămână, în Complexul Studentesc, s-a constatat că pe str. Ofcea, în curtea unui imobil se încărcau deșeuri din construcții într-un autovehicul fără a exista documentele necesare. Atât proprietarul imobilului, cât și transportatorul de deșeuri au fost sancționați cu 6000, respectiv 10.000 de lei, în baza Legii 211/2011.

O societate care nu a respectat același act normativ menționat, a fost sancționată cu 20.000 de lei, pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor la șantierul de pe str. Paris, iar o altă sancțiune de 30.000 de lei a fost aplicată pentru șantierul de pe str. Corneliu Coposu.

Alte cinci sancțiuni de câte 2500 lei, în baza HCL 189/2020 fiecare au fost aplicate, tot pentru șantiere, în zone precum Circumvalațiunii, Treboniu Laurian, Atanasie Demian, Intrarea Mierlei.

Poliția Locală Timișoara sfătuiește persoanele juridice, dar și persoanele fizice să se informeze și să ia toate măsurile legale privind gestionarea deșeurilor din construcții, astfel încât să evite aplicarea de sancțiuni contravenționale, mai ales că astfel de verificări rămân în atenția polițiștilor locali.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole