Polițiștii din Timiș, controale la stână. Au aplicat amenzi și au întocmit dosare penale

În ultimele două săptămâni, polițiștii Biroului Pentru Protecţia Animalelor, împreună cu cei ai polițiilor municipale și orășenești, secțiilor de poliție rurale și a posturilor de poliție comunale, din cadrul I.P.J. Timiș au efectuat verificări la unitățile de tip stână din Timiș, pentru stabilirea condițiilor în care sunt ținute animalele.

Polițiștii au verificat 496 de unități tip stână, fiind identificate 189.352 de ovine.

„În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, pentru nerespecatrea dispozițiilor prevăzute de O.U.G 155/2001, privind gestionarea câinilor fără stăpân. Totodată, au fost constatate 2 infracțiuni ce privesc intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor, în baza Legii 205/2004 privind protecția animalelor”

De asemenea, pentru îmbunătățirea condițiilor de bunăstare și protecție a animalelor, proprietarilor de animale le-au fost aduse la cunoștință, obligațiile ce le revin, conform legislației sanitar-veterinare în vigoare.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor vor desfășura în continuare activități de supraveghere și control la nivelul unităților de tip stână aflate pe raza județului, în vederea  identificării și sancționării faptelor de natură contravențională ori penală la normele de legislație privind protecția animalelor.                          

Tânăr condamnat pentru furt, prins la Deta

Polițiștii din Timiș au prins, sâmbătă, un tânăr care era condamnat pentru furt. Tânărul a fost dat în urmărire națională după ce a fost condamnat la un an de închisoare…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole