Dominic Fritz: STPT avea datorii istorice de 129 milioane lei către ANAF, care a aprobat planul de restructurare

ANAF a aprobat planul de restructurare operațională și financiară al Societății de Transport Public Timișoara. Reamintim faptul că, la începutul anului, STPT avea datorii istorice în cuantum de 129 milioane lei către ANAF. Din această sumă, Primăria Timișoara a achitat 52 de milioane de lei datorii istorice ale STPT.

Acum, ANAF a aprobat eșalonarea plății pentru datorii istorice de 37 de milioane de lei pe o perioadă de șapte ani, cu plăți lunare foarte convenabile (346 mii lei în primul an și 554 mii în anii 2-7). Cele 40 de milioane de lei rămase vor fi șterse la finalul perioadei de restructurare, cu condiția ca STPT să își respecte angajamentele, iar plata lor este amânată până atunci.

Astfel, toate datoriile STPT, anterioare datei de 31 decembrie 2021, nu mai afectează operațional compania, iar aceasta se poate concentra pe îmbunătățirea calității serviciului public prestat.

STPT a primit o șansă istorică de a pune sistemul de transport public local pe baze sănătoase și corecte. Acest lucru nu se putea face fără sprijinul Primăriei Timișoara care a plătit 52 de milioane de lei din datoriile istorice ale companiei. În următorii ani, începe o cursă contra-cronometru pentru ca transportul public să devină atractiv și utilizat de majoritatea timișorenilor și compania să își restabilească credibilitatea în fața partenerilor. STPT trebuie să își asume acest proces de reformă care va fi lung și dificil, dar care este absolut obligatoriu. Transportul public local trebuie să devină principala opțiune de călătorie a timișorenilor”, a spus primarul Dominic Fritz.

Restructurarea financiară vine împreună cu o restructurare de natură operațională și un set de măsuri ferme, care obligă STPT să se modernizeze și să-și respecte obligațiile fiscale. Restructurarea societății de transport va crea o companie viabilă, cu capacitatea să gestioneze o flotă de transport în proces de schimbare completă, să asigure mentenanța noilor vehicule, să crească frecvența curselor și punctualitatea mijloacelor de transport.

Cele mai importante măsuri sunt:

Informatizarea companiei printr-un sistem de tip ERP, care integrează toate fluxurile operaționale și contabile (de exemplu, câți km au fost parcurși zilnic, cât combustibil folosit, câte încasări, câți călători, costuri de operare etc.);

Monitorizarea consumului de combustibil pentru vehicule precum și monitorizarea vehiculelor printr-un sistem GPS modern, pentru a elimina furturile;

Implementarea unui sistem de e-ticketing pentru a crește încasările directe (vânzări de bilete/abonamente), dar și pentru a monitoriza încasările (practic, în orice moment se va putea verifica în timp real câți călători sunt în fiecare mijloc de transport și câți au plătit călătoria);

Angajarea a 150 de vatmani și șoferi pentru a crește frecvența mijloacelor de transport public și a spori atractivitatea transportului public și numărul călătorilor;

Eliminarea a 60 de posturi prin digitalizarea și automatizarea procedurilor și a 20 de posturi prin comasarea departamentelor funcționale;

Sistematizarea serviciilor de publicitate și reorganizarea departamentului de marketing pentru a crește veniturile companiei;

Dezvoltarea serviciului de Infrastructură (linii de cale, rețea aeriană) pentru a realiza lucrări de modernizare a infrastructurii de transport din Timișoara;

Extinderea serviciilor STPT pentru a realiza investiții de modernizare a iluminatului stradal din Timișoara, pentru a crește veniturile companiei;

Deschiderea serviciului de Inspecție Tehnică Periodică (ITP) către alte companii cu aceeași clasă de vehicule, pentru a crește veniturile companiei;

Modificarea contractului care reglementează relația dintre companie și administrațiile locale, proces deja aflat în derulare;

Instituirea de măsuri de guvernanță și control la nivelul administrării companiei.

Planul de restructurare se aplică pe o perioadă de șapte ani pentru restructurarea datoriilor fiscale. Implementarea măsurilor aferente restructurării operaționale se va realiza într-un termen de trei ani.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole