Societate Piețe SA a reușit în 2021 să pună la punct o serie de modificări care să îmbunătățească activitatea în Piața Giroc și să ofere cetățenilor servicii de mai mare calitate.
Potrivit directorului Liviu Cocean, acesta a fost doar o primă fază, deoarece piețele din Timișoara vor trece prin schimbări importante.
“Ne bucurăm să vă anunțăm că încheiem anul reușind mutarea tuturor producătorilor și comercianților înăuntrul pieței, lucru care părea aproape imposibil la începutul acestui an. Pentru a realiza acest fapt, împreună cu mica, dar ambițioasa noastră echipă de întreținere, am realizat mai multe lucrări“, spune Liviu Cocean.
Au fost modificate intrările în Piața Giroc, care aveau uși vechi de 40 de ani.
“Am îndepărtat toate copertinele rupte și învechite din zona platoului pieței, având toate tot felul de improvizații structurale și electrice. Nu doar estetic, ci mai ales din punctul de vedere al SIGURANȚEI și CURĂȚENIEI, nu mai puteam permite ca acestea să reprezinte ceva normal. În locul ușilor „coapte” de rugină, concepute acum 40 de ani, am creat cadre noi în care am montat marchize și uși noi, pe care să se poată circula în mod civilizat. Am montat proiectoare LED, mai economice și mai eficiente aducând astfel la lumină o piață plină, frumoasă și vie. Totodată, am realizat reparații la instalația electrică veche, demers care va continua și în 2022“, a mai precizat directorul de la Piețe SA.
Gunoiul o mare problemă pentru curățenia din piață.
“Am adăugat puțină culoare și „viață” locului prin montarea de panouri de sectorizare la cele 3 intrări ale pieței și a unuia de dimensiuni mari pe acoperiș, oferind astfel o identitate unică. Am construit un spațiu de depozitare al pubelelor de gunoi, înainte ele fiind plasate la 200 de metri distanță de piață, sub cerul liber, fără nici un control asupra curățeniei și volumului de gunoaie menajere care era aruncat în mod abuziv de către terțe persoane. Reușim astfel să facem economie și să păstrăm un mediu curat. Am realizat reparații la nivelul grupului sanitar și la pardoseală“, a menționat Liviu Cocean.