Peste 2.500 de timișoreni și-au spus părerea despre Zona de Agrement Timișoara Nord. Municipalitatea a prezentat rezultatele consultării publice

În perioada 13.12.2021 – 09.01.2022, Primăria Timișoara a desfășurat o consultare publică pe platforma https://decidem.primariatm.ro/processes/regenerare-ZAM, cu privire la opțiunile timișorenilor de amenajare a Zonei de Agrement Nord, care se întinde pe o suprafață de 70 de hectare.

Primăria intenționează să amenajeze aici o zonă de agrement și de evenimente mari. Aceasta este prima consultare a cetățenilor și vine înainte de începerea propriu-zisă a documentației tehnice.

“Am primit părerile voastre și în proporție covârșitoare am primit răspunsuri pozitive, constructive care arată interesul timișorenilor pentru deschiderea zonei către publicul larg. Majoritatea răspunsurilor indică o dezvoltare care să nu afecteze biodiversitatea zonei, ci chiar să o pună în valoare. Un aspect care a ieșit în evidență în mod particular a fost cererea pentru activități sportive în zonă“, a declarat primarul Dominic Fritz, printr-un comunicat de presă.

Rezultatele sondajului

“Din 2638 de respondenți – 2165 (82%) cunosc zona și 2546 (96,5%) își doresc o amenajare sustenabilă acolo.

Dintre activitățile dorite în zonă, cele mai multe opțiuni le-au strâns activitățile sportive. În ceea ce privește, modul în care respondenții ar prefera să ajungă în zona de agrement, primele două opțiuni au fost cu transport alternativ și cu mașina personală. 

Gradul de popularitate a măsurilor supuse consultării (mai multe răspunsuri posibile):

👉”asigurarea accesului în cadru natural și spații verzi dinspre zone cu locuire densă” – 74.9%

👉”crearea unei infrastructuri suport neinvazive pentru evenimente în aer liber” – 62.6%

👉”crearea unui drum de acces din materiale nesigilante ale solului” – 34.2%

👉”zonă de agrement activ/sport” – 80%

👉”zonă de camping auto” – 16.9%

1.000 de respondenți au trimis propuneri pentru tipuri de activități care ar trebui să se desfășoare în viitoarea zonă de agrement nord, care vor fi analizate individual. Cele mai populare sunt: amenajarea unei zone pentru animalele de companie, a unui lac de agrement, a unui parc tematic și a unui skatepark.

Care sunt următorii pași?

Rezultatele sondajului vor fi discutate în echipa care va elabora caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate pentru Zona de Agrement. Apoi, va fi pornită procedura de licitație deschisă pentru studiul de fezabilitate și etapele ulterioare (proiectare, execuție)“, mai precizează sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole