Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut șase bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor, agresiune sexuală asupra unui minor, tentativă de viol asupra unui minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Potrivit informării transmise sâmbătă de IPJ Timiș, din cercetări a reieșit că, în perioada 2025–2026, șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani ar fi întreținut relații sexuale, ar fi agresat sexual și ar fi racolat patru minore, în vârstă de 14 ani, pe raza județului Timiș.
Percheziții în Satchinez și Hodoni
La data de 20 februarie 2026, polițiștii au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară în localitățile Satchinez și Hodoni, județul Timiș.
În urma descinderilor, au fost depistate șase dintre persoanele bănuite de comiterea faptelor. Totodată, au fost ridicate mai multe bunuri necesare cauzei.
Pe baza probatoriului administrat, la data de 20 februarie 2026, față de cei șase bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați, în 21 februarie 2026, la Judecătoria Timișoara, cu propunere de arestare preventivă.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Secției 3 Poliție Rurală Sânandrei.
Reprezentanții IPJ Timiș precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.
