Percheziții la Margina și Dumbrava – polițiștii au ridicat 137 de litri de alcool prelucrat

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J Timiș sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget și împreună cu inspectori de specialitate ai Direcției Regionale Vamale Timișoara au efectuat astăzi patru percheziții domiciliare în localitățile Margina și Dumbrava, la persoane bănuite de deținerea și comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării (alcool etilic de proveniență extracomunitară).

Activitățile efectuate fac obiectul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget.

În urma perchezițiilor efectuate a fost ridicată cantitatea de 137 de litri alcool prelucrat. De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 25 lit f din Legea nr. 205/2004 referitor la intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, prin cuparea urechilor câinilor, care sunt deținuți de persoanele percheziționate„, transmite IPJ Timiș.

Cercetările în dosar continuă.

S-a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș, Biroului pentru Protecția Animalelor și Poliției municipiului Lugoj.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole