Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează în această dimineață 13 percheziții domiciliare la 14 imobile, din județele Timiș și Arad, pentru destructurarea a două grupuri infracționale organizate, specializate în proxenetism și efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.
„În fapt, s-a stabilit că, în perioada iunie 2021- mai 2023, 14 persoane fizice și juridice, sub paravanul a 4 societăți comerciale au constituit două grupuri infracțional organizate, specializate în comiterea infracțiunilor de proxenetism, prin înlesnirea prostituției și tragerea de foloase materiale, ca urmare a practicării prostituției de către 11 femei, în cadrul a două saloane de masaj erotic, unde erau distribuite substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, persoanelor care întrețineau acte sexuale cu fetele din cele două saloane„, transmite IPJ Timiș.
Vor fi puse în executare 21 de mandate de aducere.

