Percheziţii DNA la Florin Răvășilă, fost director în Primăria Timişoara

Descindere a procurorilor DNA, marți dimineață, la locuința fostului director al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Timișoara , Florin Răvășilă. Anchetatorii au mai făcut percheziții și la sediul Casei Funerare Octavian, la domiciliul patronului care se ocupă de întreținerea cimitirelor din Calea Șagului și Rusu Șirianu, dar și la sediul Poliției Locale Timișoara.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție– Serviciul teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în anul 2020. În cursul zilei de 12 iulie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții în patru locații, dintre care una este sediul unei instituții publice din municipiul Timișoara, iar celelalte sunt domicilii ale unor persoane fizice și sediul unei societăți comerciale situate în județul Timiș”, transmite DNA.

În 2020, Florin Răvășilă a fost acuzat că ar fi luat o mită de 40.000 de euro de la o firmă de întreține a cimitirelor. În acea vreme, Răvăşilă era director al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Timișoara, iar casa funerară gestiona cimitirele din Calea Șagului și Rusu Șirianu. Totul a fost înregistrat. Înregistrarea a ajuns și la Nicolae Robu, primar al Timișoarei în acea vreme. După ce a fost făcută publică înregistrarea, Robu i-a retras lui Răvășilă dreptul de semnătură, cu o săptămână înainte de alegerile locale. După venirea lui Dominic Fritz la Primăria Timișoara, Răvăşilă s-a transferat la Poliția Locală.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole