Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj, împreună cu polițiștii de combatere a criminalității organizate, au efectuat miercuri, 22 aprilie 2026, un număr de 21 de percheziții domiciliare în județele Gorj, Mehedinți și Timiș, într-un dosar de trafic de droguri și constituire de grup infracțional organizat.
Anchetatorii au stabilit că, la finalul anului 2025, patru suspecți au pus bazele unei grupări specializate în comercializarea de droguri de risc, de mare risc și substanțe psihoactive. Liderul ar fi coordonat activitatea și i-ar fi instruit pe ceilalți membri inclusiv în privința preparării și porționării substanțelor.
Ulterior, alți șapte suspecți s-au alăturat grupării, având roluri în transportul și vânzarea drogurilor. De asemenea, doi suspecți din anturajul grupării ar fi participat la distribuția substanțelor, fără a fi membri propriu-ziși ai rețelei.
Potrivit anchetei, drogurile erau vândute fie direct, fie prin metoda „dead drop”, prin plasarea pachetelor în locații prestabilite și transmiterea coordonatelor către cumpărători după efectuarea plății. În unele cazuri, tranzacțiile erau realizate în criptomonedă, iar sumele obținute erau convertite și depozitate în portofele electronice.
Prețurile practicate erau de aproximativ 100 de lei pentru un gram, respectiv 250 de lei pentru trei grame, uneori fiind oferite reduceri pentru fidelizarea clienților.
În timpul investigațiilor, anchetatorii au identificat mai mulți consumatori, majoritatea elevi din județul Gorj, cu vârste ce coborau până la 15 ani.
Audierile au loc la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Gorj, acțiunea beneficiind de sprijinul mai multor structuri de combatere a criminalității organizate și unități de jandarmerie din țară.
Reprezentanții DIICOT precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.
