Timișoara: părinții elevilor de la Liceul Lenau cer măsuri după incidente repetate de agresiune fizică și verbală, amenințări și intimidări în clasă – recent un elev s-a fotografiat cu un cuțit în școală

Părinții elevilor din clasa a VIII-a C de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au transmis o scrisoare deschisă conducerii școlii și Inspectoratului Școlar Județean Timiș, prin care reclamă incidente repetate de agresiune fizică și verbală, amenințări și intimidări în clasă. Aceștia cer măsuri concrete pentru protejarea copiilor, după ce, în 21 octombrie, un elev s-a fotografiat în incinta școlii cu un cuțit în mână, iar imaginea a ajuns pe rețelele sociale.

Părinții susțin că fotografia nu reprezintă un incident izolat, ci cel mai recent episod dintr-o serie de probleme semnalate încă din 2025. Potrivit acestora, au existat situații în care elevi au fost loviți, amenințați sau umiliți, unele incidente având inclusiv consecințe medicale.

Părinții spun că măsurile luate până acum nu au oprit incidentele

În scrisoarea deschisă, părinții arată că atât conducerea liceului, cât și Inspectoratul Școlar Timiș au fost informate în repetate rânduri despre situație.

Aceștia invocă un răspuns oficial transmis de conducerea școlii în martie 2026, în care sunt menționate sancțiuni disciplinare aplicate anterior elevului implicat, inclusiv scăderi repetate ale notei la purtare și o mustrare scrisă. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Timiș ar fi confirmat că situația a fost analizată și că au existat acțiuni de monitorizare, consiliere și colaborare cu instituțiile competente.

Părinții nu contestă existența acestor intervenții, însă consideră că ele nu au reușit să pună capăt incidentelor reclamate și nici să restabilească sentimentul de siguranță al copiilor.

După episodul din 21 octombrie, aceștia au transmis conducerii liceului o solicitare colectivă prin care au cerut evaluarea urgentă a riscurilor, măsuri de protecție și supraveghere, analizarea sancțiunilor disciplinare prevăzute de lege, inclusiv posibilitatea suspendării elevului implicat, precum și consiliere psihologică.

Răspunsul primit ar fi indicat că situația este în curs de verificare. Părinții consideră însă că verificările administrative nu pot înlocui măsurile imediate de protecție.

„Cine le garantează siguranța mâine dimineață? Cine răspunde dacă se produce un nou incident?”, întreabă aceștia.

Ce măsuri solicită părinții

Părinții precizează că nu cer judecarea publică a minorului și nici aplicarea unor sancțiuni în afara cadrului legal. Ei consideră însă că dreptul la educație al unui elev nu poate fi invocat fără a ține cont de drepturile celorlalți copii.

În plus, atrag atenția că elevii sunt în clasa a VIII-a și se pregătesc pentru Evaluarea Națională, având nevoie de un mediu în care să poată învăța fără teamă și fără riscul unor noi agresiuni.

Solicitările adresate conducerii liceului și Inspectoratului Școlar Județean Timiș sunt:

  • Evaluarea urgentă și documentată a riscurilor pentru siguranța elevilor și profesorilor, împreună cu instituțiile competente.
  • Aplicarea unui plan de protecție, cu măsuri clare de supraveghere în timpul orelor, în pauze și în spațiile comune ale școlii.
  • Analizarea tuturor incidentelor reclamate și a istoricului disciplinar, precum și luarea unei decizii motivate privind măsurile legale aplicabile, inclusiv posibilitatea suspendării elevului.
  • Intervenție psihologică și educațională specializată atât pentru copiii care au reclamat agresiuni, cât și pentru elevul implicat.
  • Comunicarea în scris a măsurilor adoptate, a responsabililor și a modului în care va fi verificată eficiența acestora, cu respectarea confidențialității datelor minorilor.
  • Implicarea efectivă a Inspectoratului Școlar Județean Timiș în monitorizarea situației.

„Nu vrem să așteptăm un incident mai grav”

Părinții spun că au ales să facă publică situația după ce demersurile repetate nu le-au oferit garanțiile de siguranță solicitate.

„Nu mai este suficient să ni se spună că situația este cunoscută. Vrem să știm ce se face, cine răspunde și de când copiii noștri vor fi protejați efectiv”, transmit semnatarii scrisorii.

Aceștia subliniază că nu doresc transformarea unui minor într-un „dușman public”, dar nici acceptarea unei situații în care temerile celorlalți elevi sunt tratate doar prin răspunsuri administrative.

„Nu vrem să așteptăm un incident mai grav pentru ca totuși cineva să decidă că situația impune o intervenție fermă. Siguranța copiilor nu poate rămâne o promisiune într-un răspuns oficial, ea trebuie să fie o realitate, în fiecare zi în care copiii noștri intră pe poarta școlii”, se arată în finalul scrisorii deschise, semnate de părinții elevilor clasei a VIII-a C de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara.

Recomandările noastre