Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) va deschide noul an cu o premieră, baletul ”Creaţiunile lui Prometeu” de Ludwig van Beethoven, dar şi cu spectacolul ”Tosca” de Giacomo Puccini, ce va fi prezentat pe 12 ianuarie 2022 la Teatrul „Madlenianum” din Belgrad.
ONRT pregăteşte şi o operetă-surpriză pentru a omagia cei 75 de ani de la prima reprezentaţie de după cel de-al Doilea Război Mondial, care a avut loc pe scena Operei din Timişoara.
„Pe 12 ianuarie, dacă ne vor permite condiţiile pandemice, vom merge cu ‘Tosca’ şi la Belgrad, cu această distribuţie: conducerea muzicală, Dejan Savic (invitat), regia artistică: Ognian Draganoff, Decoruri Boris Stoynov şi soliştii: Lăcrimioara Cristescu (Floria Tosca), Alin Stoica, invitat (Mario Cavaradossi), Zeljko Lucic, invitat (Scarpia), Marius Goşa (Angelotti), Gelu Dobrea (Sacristanul), Vasile Bădescu, debut (Spoletta), Mircea Dan Petcu (Sciaronne), Mihai Prelipcian, debut (Temnicerul), Cristina Vlaicu (Păstorul). Sperăm să putem alege în 2022 masca cea cu zâmbet dintre cele două măşti ale teatrului liric şi să facem şi o premieră de operetă pe care ne-am propus-o pentru cinsti trecutul şi tradiţia, marcând în aprilie 75 de ani de când se cânta prima ‘Aida’. Importantă va fi distribuţia în care vor juca soliştii noştri. Va fi o surpriză. Acestea sunt liniile mari în vederea pregătirii pentru Capitala Culturală 2023”, a declarat, managerul ONRT, Cristian Rudic.