Noua maternitate Bega de la Spitalul Județean finalizată în proporție de 90% – va cuprinde fertilizare în vitro, săli de nașteri, secție ATI sau terapie intensivă

Clinica de Obstetrică-Ginecologie Bega a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara este un proiect, derulat cu fonduri europene, în valoare de circa 15 milioane de euro.

Structura este finalizată în proporție de 100%, iar compartimentările și hidroizolația au ajuns la un procent de execuție de 90%. Instalațiile, finisajele interioare și lucrările la fațadă avansează într-un ritm bun, iar în paralel am început realizarea amenajărilor exterioare. Noua maternitate construită va cuprinde, printre altele, compartimente de fertilizare în vitro, obstetrică-patologică, ginecologie, chirurgie laparoscopică şi histeroscopică, obstetrică fiziologică şi de spitalizare de zi. Totodată, va avea prevăzute şi compartimente de terapie intensivă, prematuri, nou-născuţi eutrofici, o secţie ATI, bloc operator, săli de naşteri şi camere de gardă“, arată antreprenorul general.

Construcție realizată de Erbașu, Tehnodomus, Sfera Con, Hospital Technical Solutions, Kral Medical Solutions și Tehnoplus Medical Service.

Noul spital din Lugoj va primi finanțare prin PNRR

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Claudiu Buciu. “Am primit confirmarea Ministerului Sănătății/Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu privire la introducerea obiectivului “Construire spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole