Președintele României a vizitat Universitatea de Vest din Timișoara, unde s-a întâlnit cu elevii din lotul național de robotică aflați în pregătire pentru competiția mondială din Houston.
Președintele României, Nicușor Dan, s-a aflat marți la Timișoara, unde, pe lângă vizita la Centrul de mari arși de la Spitalul Județean, a ajuns și la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).
Vizita a avut loc în cadrul evenimentului „Let’s Bootcamp to the Worlds”, unde se desfășoară tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, care se pregătesc pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”, organizat în Houston, SUA.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a declarat că invitația a fost primită cu deschidere de către șeful statului.
„Am avut onoarea de a-l invita pe președintele Nicușor Dan să viziteze Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului pe care l-a avut astăzi în Timișoara. Președintele a primit cu deschidere și interes invitația și a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică”, a transmis acesta.
În cadrul vizitei, oficialii universității au prezentat specificul programului de pregătire, dar și resursele puse la dispoziția elevilor.
„I-am prezentat președintelui specificul acestui eveniment formator, în cadrul căruia România își pregătește viitorii campioni, înainte de plecarea acestora în Houston, SUA. Aici, elevii și mentorii lor beneficiază de întreaga capacitate de organizare, logistică și suport tehnic a UVT”, a mai precizat rectorul.
Potrivit acestuia, tinerii din lotul național de robotică au primit încurajări și felicitări din partea delegației oficiale.
„Au fost multe încurajări și felicitări transmise tuturor membrilor lotului național de robotică, care suntem siguri că ne vor reprezenta cu succes la mondialele din SUA”, a mai transmis Marilen Gabriel Pirtea.
Vizita președintelui la UVT a făcut parte dintr-un program mai amplu desfășurat la Timișoara.








