Modificări de circulați pe centura Timișoara Nord – va fi linie dublă continuă și parapete de beton

Reguli noi de circulație pe centura Timișoara Nord. Odată cu finalizarea lucrărilor de covor asfaltic pe centura Timișoara Nord, vor fi modificări ale planului de semnalizare orizontală și verticală.

Pe tot sectorul centurii de 12,496 km, pe zona axială, se aplică, în această perioadă, marcajul linie dublă continuă.

Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, instituție care a solicitat și montarea de parapet de beton pe zona mediană. Măsurile sunt luate pentru 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐞𝐥𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭, fiind eliminată posibilitatea efectuării virajului la stânga. Conducătorii auto vor putea folosi cele cinci sensuri giratorii de pe centura Timișoara Nord, precum și nodul rutier cu DN 6 Calea Lugojului„, transmite DRDP Timișoara.

Soluția este impusă pentru a obliga conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră și astfel să fie eliminate punctele negre, unde există riscuri mari de producere a accidentelor rutiere.

În prima fază, se aplică marcajul continuu, urmând ca în cursul acestui an să fie amplasate pe zona mediană și parapetele de beton de tip New Jersey.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole