Mircea Cărtărescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Universitatea de Vest din Timișoara

Scriitori români contemporani vin vineri, 1 aprilie, de la ora 19, la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul unui eveniment moderat de criticul literar Mircea Mihăieș. În Aula Magna a UVT, vor fi prezenți pentru a intra în dialog cu publicul timișorean, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Ioana Nicolaie și Vlad Zografi.

Acest dialog cu totul special, intitulat „Fiction & Company”, face parte din seria evenimentelor ce se desfășoară sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!” și oferă oportunitatea celor prezenți ca, după o lungă perioadă, să fie față în față cu scriitori care au dat nenumărate titluri definitorii pentru literatura română, să adreseze întrebări și să se conecteze într-o manieră aparte cu literatura.

Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, a declarat: „Deși trăim într-o vreme în care rețelele sociale ne acaparează tot mai mult din timpul liber, mai cu seamă acum, când trecem printr-o perioadă atât de tulbure, și simțim nevoia să rămânem conectați la ce se întâmplă, literatura rămâne nu doar un loc de refugiu, dar și un univers care ne inspiră. La Universitatea de Vest din Timișoara, literatura, precum și cei mai inspirați scriitori, își găsesc mereu un loc de cinste. Ne bucurăm să îi avem alături de noi pe Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Ioana Nicolaie și Vlad Zografi și suntem convinși că vom asista la un dialog memorabil. „La UVT, Cultura este Capitală!”, iar intelectualii considerați repere ale culturii române contemporane, și nu numai, sunt o prezență constantă la UVT, pentru că avem convingerea că societatea în care trăim, trecută prin încercări atât de serioase în prezent, are nevoie de modele autentice pentru a deveni mai bună”.

Evenimentul este organizat cu prezență fizică, în Aula Magna UVT, Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4, iar pentru participare este necesară rezervarea prealabilă, cu ajutorul acestui link: https://forms.gle/R2TfDmVS4EMJY7i57.   

De asemenea, evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole