Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până joi dimineață atenționările de ger, în condițiile în care valul de frig va afecta inclusiv partea de vest a României. Potrivit prognozei făcute publice duminică, după un scurt interval de restrângere a ariei cu temperaturi extrem de scăzute, din seara zilei de 19 ianuarie gerul va cuprinde întreaga țară.
Meteorologii au emis o informare valabilă pentru perioada 18 ianuarie, ora 10:00 – 22 ianuarie, ora 10:00, interval în care sunt prognozate vreme deosebit de rece, ger mai ales pe timpul nopților și dimineților, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei.
Conform ANM, valul de frig va persista în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între -20 și -6 grade. În vestul României, inclusiv în județul Timiș, nopțile și diminețile vor fi geroase, iar valorile termice scăzute vor fi accentuate de intensificările temporare ale vântului, în special în sudul Banatului, unde rafalele pot atinge viteze de 40–50 km/h.
Duminică, până la ora 20:00, în vestul țării se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute, cu valori mai mici cu 7–9 grade față de mediile climatologice ale perioadei, încadrate, în general, între -8 și -4 grade. Pentru acest interval este în vigoare o atenționare cod galben de ger.
De duminică seară până luni dimineață, vremea va deveni geroasă în aproape toată țara, cu minime cuprinse, în general, între -20 și -10 grade, fiind emis un nou cod galben de ger, valabil inclusiv pentru județul Timiș. Gerul se va menține și pe parcursul zilei de luni, însă pe arii mai restrânse.
Pentru luni seara până marți, la ora 10:00, meteorologii au emis o nouă atenționare cod galben de ger, valabilă pentru întreg teritoriul României, inclusiv în vest, unde temperaturile vor rămâne semnificativ sub normalul perioadei.
