Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de intensificări ale vântului, iar în unele zone montane de ninsori moderate cantitativ şi viscol, valabile, etapizat, până marţi seara.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 17 ianuarie, ora 16:00 – 18 ianuarie, ora 8:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de vreme rea în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi local în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 – 140 km/h. De asemenea, va ninge viscolit, local mai abundent (15 – 25 l/mp), vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită.
Totodată, pe parcursul zilei de luni, între orele 10:00 – 16:00, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar local în Oltenia, Transilvania, Moldova, nordul Crişanei şi sud-vestul Munteniei vor fi rafale de 55 – 70 km/h. În zona de munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 70 – 90 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, rafalele vor depăşi 90 – 110 km/h, vizibilitatea va fi redusă şi va fi viscol. Începând din orele după-amiezii, conform Codului galben emis de ANM, aria ninsorilor moderate cantitativ va cuprinde nord-vestul teritoriului şi local zona de munte.
Un al doilea Cod galben de vreme rea va fi valabil în intervalul 17 ianuarie, ora 16:00 – 18 ianuarie, ora 8:00, când la munte vor fi rafale de 80 – 110 km/h, iar în Moldova, Transilvania şi în sudul Olteniei viteza vântului va atinge 65 – 70 km/h şi pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare îndeosebi spre seară şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi, cu viteze în general de 55 – 65 km/h. În zona montană va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1.700 de metri, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local şi în jumătatea nordică a teritoriului.
În plus, marţi, în intervalul orar 8:00 – 20:00, va fi în vigoare un al treilea Cod galben de intensificări susţinute ale vântului. Astfel, vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul şi local în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele de munte. În Carpaţii Meridionali, îndeosebi în zona înaltă, vor fi rafale de 90 – 110 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi redusă. În Moldova, viteza vântului va atinge 85 km/h, în timp ce în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei şi local în Muntenia, 55 – 60 km/h.