Medicul Marinică Gașpar rămâne în arest încă 30 de zile – este acuzat ar fi primit drept mită sume cuprinse între 100 si 2.000 de euro

Șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, Marinică Gașpar, rămâne în arest preventiv încă 30 de zile.

Curtea de Apel Timișoara a respins, astăzi, contestația formulată de Marinică Gașpar împotriva deciziei judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Timiş de prelungire a stării de arest preventiv. Contestația medicului a fost respinsă ca nefondată.

Reamintim ca reputatul chirurg, a fost ridicat de mascați, chiar de la spital, în 26 septembrie 2022, după ce ar fi fost prins în flagrant cu o șpagă de 1.000 de euro, pretinsă de la pacient pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale.

Potrivit comunicatului de presa emis de procurori, într-o săptămână, cât a fost monitorizat de DGA, chirurgul de la Pădurea Verde ar fi primit drept mita, de șase ori, sume cuprinse între 100 si 2.000 de euro.

Nouă focare Covid-19 active în Timiș

Direcția de Sănătate Publică Timiș transmite că la aceasta dată, la nivelul județului, sunt nouă focare Covid-19 active și se află în supraveghere epidemiologică. A fost închis focarul din cadrul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole