Lucrările la cele două noi corpuri de clădire de la Generală 30 au ajuns la jumătate – capacitatea unității de învățământ va crește cu peste 500 de elevi

Începute în 2022, lucrările de construire a două noi clădiri la Școala Generală nr. 30 au ajuns la jumătate. La finalul lucrărilor, capacitatea școlii va crește cu peste 500 de elevi.

În cadrul contractului există două tipuri de lucrări: cele de modernizare ale celor trei corpuri de clădire existente și cele de construire a două corpuri noi de clădire, corpurile D și E. Cele două noi corpuri de clădire au fost ridicate, urmează să fie finisate și să fie aplicate termositemele pe fațade. Noile clădiri au o suprafață totală construită de 3.255 mp, astfel că se vor obține în plus 6 săli de clasă și spațiile funcționale necesare la corpul D și 10 săli de clasă și spațiile funcționale necesare la corpul E„, transmite Primăria Timișoara.

Noile construcții vor oferi condiții mai bune pentru circa 100 de cadre didactice și personal nedidactic și pentru peste 2.000 de elevi, care vor fi repartizați astfel: în corpul A – 592 elevi, în corpul B – 881 elevi, în corpul D- 240 elevi, în corpul E- 300 elevi. Pentru corpul C numărul de locuri este: 50 la bazinul de înot, 70 la sala de sport, 200 la sala multifuncţională.

Până în prezent, întregul proiect a ajuns la un grad de realizare de 50%.

Executant este ASOCIEREA SC T.T. & CO SOLARIA GRUP S.R.L.-lider asociere si S.C. EURAS S.R.L.-asociat.  Valoare contractului este de  17.107.504,71 lei fără TVA, iar valoarea totală a proiectului este de 24.832.644.03 lei cu TVA.

Durata execuției este de 24 de luni, iar odinul de începere a lucrărilor a fost dat în ianuarie 2022.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole