Lucrările de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 din Timișoara ar urma să ajungă la finalul etapei de refacere a rețelelor de utilități până la Crăciun, dacă nu vor apărea probleme majore în timpul intervențiilor. Anunțul a fost făcut luni de viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, care a precizat că lucrările fac parte din prima etapă a regenerării urbane a zonei Mocioni.
Lațcău a amintit că bulevardul se numără printre străzile pentru care municipalitatea a primit cele mai multe sesizări și solicitări de refacere, după ani în care circulația s-a desfășurat în condiții dificile.
„Știu că nu e deloc ușor să circulăm printr-un șantier, dar nici să lăsăm acest bulevard încă vreo 10 ani în aceeași stare nu e deloc o soluție”, a transmis viceprimarul.
Potrivit acestuia, lucrările au fost organizate etapizat pentru a menține circulația în măsura în care condițiile din șantier permit, fără a compromite siguranța șoferilor, călătorilor, pietonilor și bicicliștilor.
În prezent, intervențiile vizează și rețelele de utilități din subteran. Ruben Lațcău a afirmat că, până acum, nu au fost întâmpinate probleme majore, precum cele apărute în timpul lucrărilor din zona Traian, unde au fost găsite rețele pe trasee diferite față de cele indicate în avizele operatorilor.
„Dacă nu apar probleme majore, până de Crăciun închidem rețelele dinspre Maria spre Șagului”, a declarat Ruben Lațcău.
Pe durata acestei etape, transportul public nu este oprit, însă traficul rutier se desfășoară cu restricții și devieri.
