Lucrări Aquatim. Mai multe străzi din Timișoara și trei localități vor rămâne joi fără apă

Aquatim anunță că, joi, 10 august, între orele 8-17, se va executa o conectare de conducte la intersecția străzilor Bârzava și Taborului. Lucrările fac parte din proiectul „Execuție rețele apă și canalizare Timișoara Sud – Lot 2”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Lisabona, Aleea Ciobanului, Dunărea si Bârzava (inclusiv la Punctul termic).

Tot pe 10 august, între orele 9-17, se va întrerupe furnizarea apei în Ghiroda, „Zona peste pod”, pentru executarea unei legături de conductă la intersecția străzilor Victoria și Bistra, iar între orele 9-15 se va opri apa în Liebling pentru spălarea rețelei de distribuție.

Tot în 10 august se va efectua spălarea rețelei de distribuție în Bichigi și Temerești. Lucrările vor avea loc în intervalul orar 9-15, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei.

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată„, transmite Aquatim.

Pachete de ajutorare a persoanelor defavorizate din Timișoara

Începând din  21.07.2021,  se distribuie pachetele cu produse de igienă oferite prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Primăria Municipiului Timişoara prin Direcţia de Asistență Socială distribuie produse de igienă provenite …

Recomandările noastre

Cele mai citite articole