Lucrări ample de îndiguire pe râurile din Timiș și Caraș-Severin în zona localităților – Tomești, Românești, Fărășești, Colonia Fabricii, Oravița, Mehadia – valoarea se ridică la circa 9 milioane de lei

Apele Banat informează că anul acesta vom continua  lucrările de apărare împotriva inundațiilor începute în bazinele hidrografice Bega, Cerna și Oravița.

Aceste lucrări hidrotehnice de apărare vizează sporirea gradului de siguranță la inundații a 6 localități din județele Timiș și Caraș-Severin (Tomești, Românești, Fărășești, Colonia Fabricii, Oravița, Mehadia).

Pentru ”Amenajare râu Bega și afluenți pe sectorul Curtea-Valea lui Liman, județ Timiș “mai avem de executat regularizare de albie pe circa 3,5 km și lucrări de apărare și consolidare de mal pe circa 1,4 km. Estimăm ca anul acesta să se finalizeze și acel kilometru rămas la lucrările de regularizare a pârâului Belareca, din intravilanul localității Mehadia, pentru a obține  o albie stabilă, cu scurgere cât mai uniformă și cu variații cât mai mici ale vitezei apei. La acumularea Oravița Mică au mai rămas de realizat: betonarea deversorului, montarea echipamentelor și a instalației de iluminat coronamentul, regularizarea pârâului Oravița în intravilanul localității #Oravița pe circa 800 m“, se arată într-un comunicat de presă.

Pentru aceste lucrări rămase de executat sunt necesare circa 9 milioane de lei, finanțarea venind de la bugetul de stat și din surse proprii.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole