O femeie de cetățenie ucraineană, care lucra ca livrator pentru o platformă de livrări, a ajuns la spital după un incident petrecut vineri după-amiază pe Bulevardul Regele Ferdinand I din Timișoara.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, polițiștii Secției 1 Urbane au fost sesizați prin apel la 112 în jurul orei 14:20.
Din primele informații, femeia ar fi fost implicată într-un incident cu un bărbat necunoscut, în urma căruia a căzut de pe bicicletă.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, însă se află în afara oricărui pericol.
Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea persoanei bănuite și pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
foto: arhiva
