IPJ Timiș: în perioada Revelionului echipajele de ordine publică au gestionat 183 de sesizări

În perioada 31 decembrie 2021-02 ianuarie 2022, la nivelul județului Timiș, au acționat peste 600 de polițiști în special pentru menținerea ordinii publice și asigurarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor, dar și pentru a verifica modul în care se respectă măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.

“Nu au fost înregistrate evenimente de o gravitate deosebită, acțiunile și intervențiile structurilor I.P.J Timiș fiind de natură să mențină un climat de siguranță și normalitate. Echipajele de ordine publică au gestionat 183 de sesizări, majoritatea primite prin SNUAU 112. În urma acțiunilor desfășurate de către polițiști, au fost constatate aproape 160 de fapte contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publce. De asemenea, polițiștii au început cercetările cu privire la 26 de posibile infracțiuni. În urma activităților de investigații, polițiștii au depistat în flagrant 13 infractori. Nu au fost înregistrate evenimente negative ca urmare a folosirii materialelor pirotehnice“, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.

Polițiștii rutieri au acționat și ei pe principalele artere din județ, au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale, dintre care 30 au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost constatate 5 infracțiuni, au fost reținute 8 permise de conducere și a fost retras 1 certificat de înmatriculare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole