Investiții majore în Șag – construirea unei săli de sport, extinderea grădiniței, asfaltări sau introducerea canalizării

Primăria Șag are în derulare cinci proiecte majore de investiții în infrastructura edilitară sau școlară.

Potrivit primarului Flavius Roșu pe șantiere mai sunt lucruri de îmbunătățit, așa cum a constatat după o vizită neanunțată.  

“Împreună cu arhitectul sef al Primariei, domnul Gabriel Rus, am trecut la verificarea in teren, a lucrărilor investiționale pe care le avem in lucru in clipa de fata. Vizitarea șantierelor, așa cum e normal, a fost neanunțată, pentru a putea lua pulsul corect al stadiului la care se afla fiecare lucrare in parte. Am găsit lucruri bune, lucrări făcute cu simt de răspundere, in parametrii contractuali, dar si situații de care nu sunt mulțumit. In cazurile respective, vom lua masuri în consecință, fară excepții ! Vreau ca ceea ce facem să fie bine făcut, folositor si durabil!“, a spus primarul din Șag.

Flavius roșu a mai precizat că a verificat lucrările de la cinci obiective de investiții: asfaltarea străzilor LXVI și XXVII, etajarea și modernizarea grădiniței, construirea Sălii de Sport, introducerea rețelei de apă și canalizare și reabilitarea imobilului de pe str. VIII (Școala veche românească).

Recomandările noastre

Cele mai citite articole