Intervenție specială pentru pompierii lugojeni. Aceștia au salvat un taur rămas blocat în fosa septică a unei ferme, în localitatea Oloșag.
“Pompierii au fost anunțați în jurul orei 08:35 despre faptul că un taur de la o fermă din localitatea Oloșag a rămas blocat în fosa septică a fermei. Patru pompieri cu o autospecială de intervenție s-au deplasat de urgență la locul indicat pentru a-i ajuta pe fermieri să salveze animalul speriat”, transmite ISU Timiș.
După aproximativ o oră, animalul a fost extras în siguranță.