Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate, miercuri dimineață, dintr-un bloc turn din Petrila, după izbucnirea unui incendiu într-o garsonieră situată la etajul 6.
Flăcările au fost observate într-un apartament, iar incendiul a generat o cantitate mare de fum, care s-a extins rapid pe mai multe niveluri ale imobilului. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Petroșani, cu două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și două ambulanțe SMURD. De asemenea, au fost mobilizate un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
Evacuarea s-a realizat pentru locatarii din 15 garsoniere aflate la etajele 6, 7, 8 și 9. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
După stingerea incendiului, pompierii au continuat intervenția pentru ventilarea holurilor și a locuințelor afectate de fumul dens.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea focului deschis în spații închise.
