VEST: Caraș-Severinul arde în continuare – incendii la peste 300 de hectare de vegetație și fond forestier – pompierii luptă cu flăcările în șase zone – Herculane, Agadici, Jitin, Ticvaniu Mic, Gîrliște, Cănicea, Ocna de Fier, Rusca Montană

Incendii de vegetație în Caraș-Severin: peste 300 de hectare afectate. Pompierii intervin în șase zone

Peste 300 de hectare de vegetație uscată, mărăciniș și fond forestier au fost afectate de incendiile izbucnite în Caraș-Severin. Pompierii intervin în șase zone.

Mai multe incendii de vegetație uscată și fond forestier se extind în Caraș-Severin, pompierii intervenind în șase zone ale județului pentru limitarea flăcărilor și protejarea pădurilor și gospodăriilor.

Potrivit situației operative transmisă de ISU „Semenic” la ora 15:00, suprafața afectată depășește 300 de hectare, cele mai mari probleme fiind în zona Agadici – Jitin – Ticvaniu Mic, unde focul a cuprins aproximativ 222 de hectare.

În zona Băile Herculane – Domogled, incendiul a afectat aproximativ 2,5 hectare de litieră și fond forestier. Sunt active două focare, unul pe suprafața de 2,5 hectare și un altul, nelocalizat, pe aproximativ 2.500 de metri pătrați, în zona Vârfului Șușcu.

Pentru stingerea incendiului a fost folosit și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație. Aeronava a efectuat 10 aruncări de apă, după care s-a retras pentru revizie. La intervenție participă și patru angajați ai Ocolului Silvic Băile Herculane și un ranger al Parcului Național Domogled – Valea Cernei.

Cea mai mare suprafață afectată este în zona Agadici – Jitin – Ticvaniu Mic, unde flăcările au ars aproximativ 222 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș. Incendiul nu este localizat și continuă să se manifeste prin două focare în zona Ticvaniu Mic.

Acolo intervin 20 de pompieri militari din cadrul Secției Oravița și Detașamentului Reșița, cu două autospeciale de primă intervenție și comandă și un microbuz. Pompierii sunt sprijiniți de 10 voluntari din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Ciudanovița, Ticvaniu Mare și Oravița.

Un alt incendiu este în desfășurare la Gîrliște, unde au fost afectate aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș. Focul se manifestă prin două focare, iar la intervenție participă cinci pompieri de la Secția Oravița, cu un APIC, și trei voluntari ai SVSU Goruia.

La Cănicea, incendiul se manifestă pe aproximativ 30 de hectare. Intervin patru militari de la Punctul de Lucru Băile Herculane, cu o autospecială de stingere, împreună cu cinci persoane de la SVSU Domașnea.

În Ocna de Fier, ard aproximativ 30 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș. La fața locului sunt 11 pompieri militari de la Detașamentul Reșița, cu două autospeciale de stingere și un APIC, sprijiniți de 10 lucrători ai Ocolului Silvic.

La Rusca Montană, incendiul afectează aproximativ 5 hectare de vegetație uscată și mărăciniș. Intervin 13 pompieri de la Detașamentul Caransebeș, cu un APIC și un microbuz, alături de doi voluntari ai SVSU.

Pompierii acționează fără întrerupere pentru a împiedica extinderea incendiilor către zonele împădurite și gospodăriile populației.

ISU Caraș-Severin reamintește că arderea vegetației uscate pentru igienizarea terenurilor este interzisă, mai ales în condițiile actuale, când focul se poate propaga rapid pe suprafețe mari.

Recomandările noastre