Hamei Festival începe vineri, 2 octombrie, pe Platoul Stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara. Concerte, parc de distracții și acces gratuit.
Hamei Festival începe vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00, pe Platoul Stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara. Evenimentul este organizat cu sprijinul Visit Timiș și se desfășoară până duminică, 4 octombrie.
Organizatorii anunță un program dedicat atât iubitorilor de muzică și bere artizanală, cât și familiilor cu copii.
Printre atracțiile festivalului se numără un parc de distracții mobil de peste 7.500 de metri pătrați, cu mai mult de 20 de utilaje pentru persoane de toate vârstele, precum și un cort de 3.000 de metri pătrați care va găzdui scena principală.
Festivalul va avea și o „Alee Artizanală”, dedicată producătorilor de bere artizanală, o scenă secundară – Timiș Stage – unde vor urca ansambluri din județul Timiș, dar și unde vor avea loc seri de retro disco, începând de la ora 19:00.
Pentru familii este amenajată zona Hamei Family, cu ateliere gratuite și jocuri gigant. La festival vor fi prezente și peste 20 de food truck-uri.
Programul mai include spectacole de acrobație, jonglerii, personaje pe picioroange și momente cu fachiri.
Pe scena principală, programul este următorul:
Vineri, 2 octombrie
- 17:00 – 18:00 – KuKy
- 18:00 – 18:45 – Cristi Dumitrașcu
- 19:00 – 20:00 – White Mahala
- 20:30 – 21:30 – Damian Drăghici și Taraful cel Mare
- 22:00 – 23:00 – Bosquito
Sâmbătă, 3 octombrie
- 17:00 – 18:00 – Alex Erdodi
- 18:00 – 19:00 – Dan Ciotoi & Generic
- 19:30 – 20:15 – Ilinca
- 20:45 – 21:45 – E-an-na
- 22:15 – 23:00 – Connect-R
Duminică, 4 octombrie
- 17:00 – 18:00 – VDJ Sniper
- 18:00 – 18:45 – Țapinarii
- 19:00 – 20:00 – Taraful de la Vărbilău
- 20:30 – 22:00 – Subcarpați
- 22:15 – 23:00 – Azur
Festivalul este deschis zilnic între orele 15:00 și 23:00, iar accesul este gratuit.
