Gunoiul de grajd va fi colectat de la fermieri în vestul țării pentru reducerea poluării cu nutrienţi

Crescătorii de animale din judeţul Arad vor beneficia de o nouă platformă de depozitare a gunoiului de grajd, finanţată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi Primăria localităţii Semlac, a anunţat ministerul de resort, într-un comunicat.

Noua investiţie, în valoare de 2,032 de milioane de lei, are o capacitate totală de 2.100 mc/an. Din valoarea totală a investiţiei, autoritatea locală a contribuit cu aproximativ 99.588 de lei, iar susţinerea MMAP a fost de peste 1.932.815 lei.

Potrivit sursei citate, investiţia include şi un set de utilaje destinat colectării, manevrării, compostării şi împrăştierii gunoiului de grajd: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o maşină de împrăştiat compostul şi o cisternă vidanjă.

Exploatarea efectivă a platformei urmează a fi stabilită de Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT), printr-o Hotărâre a Consiliului Local.

Compostul rezultat (mraniţa) va putea fi valorificat prin vânzare, împrăştiere pe terenurile agricole sau, în funcţie de contractul încheiat cu fermierii, va putea fi returnat acestora pentru uz propriu.

„Pe lângă beneficiile de mediu, fermele şi gospodăriile care fac dovada predării gunoiului de grajd pe platforma comunală sunt considerate de APIA şi AFIR conforme din punct de vedere a capacităţilor de stocare, fapt care le diminuează acestora eforturile investiţionale în platformele individuale proprii”, notează Ministerul Mediului.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole. În faza a doua în care se află proiectul în acest moment vor fi finanţate peste 80 de comunităţi locale.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole