Furtuna le-a blocat drumul pompierilor din Arad în timp ce mergeau la un incendiu de vegetație
Pompierii din Arad care se deplasau spre un incendiu de vegetație au fost nevoiți să îndepărteze un copac doborât de furtună înainte de a-și continua misiunea. În același timp, ISU Arad a intervenit simultan la trei incendii.
Pompierii militari din județul Arad au avut parte de o intervenție neobișnuită joi după-amiază. În timp ce se deplasau către un incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Neagra, autospeciala Detașamentului Sebiș a fost oprită de un copac prăbușit pe carosabil, cel mai probabil în urma fenomenelor meteo din zonă.
Salvatorii au fost nevoiți să îndepărteze copacul pentru a putea continua deplasarea către locul incendiului. La sosire, focul se manifesta la vegetație uscată, fără risc de propagare la construcții, iar incendiul a fost localizat.
Intervenția a avut loc în contextul în care ISU Arad acționa simultan la alte două incendii din județ.
La ora 15:09, Garda nr. 2 de Intervenție Birchiș a fost solicitată în localitatea Ilteu, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, iar echipajul SMURD prezent la fața locului a acordat îngrijiri medicale unei persoane.
La doar câteva minute distanță, la ora 15:14, Detașamentul Ineu a intervenit la un incendiu de vegetație uscată care amenința să se extindă la o hală. Pompierii au reușit să localizeze incendiul înainte ca flăcările să ajungă la construcție.
Toate cele trei intervenții sunt în curs de lichidare, iar pompierii continuă acțiunile pentru înlăturarea efectelor incendiilor și prevenirea reaprinderii focarelor.
