FOTO. Timișoara: amendă de 45.000 de lei după ce a incendiat deșeuri în zona Kuncz, pe strada Zefirului

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, verificări în cazul a 44 de sesizări scrise și telefonice, referitoare laterenuri neîngrijite infestate cu ambrozie, disconfort produs de diferite activități comerciale, șantiere și lucrări de renovare sau amenajări interioare, rampe clandestine cu deșeuri și abandon de deșeuri, neîntreținerea corespunzătoare a curților, parcărilor, spațiilor deținute sau utilizate, nerespectarea colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, existența contractelor de salubrizare pentru deșeurile generate de către persoane fizice și juridice. Au fost aplicate, în total, un număr de 32 de sancțiuni în valoare de 91.700 lei.

Pe linia respectării colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, la locul de amplasare a pubelelor, au fost verificate 50 de asociații de proprietari și locatari și au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 lei. Au fost identificate și transmise Primăriei, în vederea luării măsurilor de igienizare, un număr de 11 rampe clandestine de deșeuri, fiind împărțite 85 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public. La capitolul șantiere, au fost verificate 40 de locații, fiind aplicate în total 8 sancțiuni în valoare de 18.500 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor. Printre locațiile în care au fost constatate nereguli se află Bdul Vasile Pârvan, zona Metro II, strada Felix. Pe linia terenurilor neîntreținute și infestate cu ambrozia, au fost verificate 10 de locații, fiind aplicată 1 sancțiune, conform L62/2018, cu avertisment, dar și 2 sancțiuni în valoare de 3500 lei, conform HCL 371/2007 pentru necosirea ierbii. În ceea ce privește depistarea persoanelor care abandonează sau depozitează deșeuri pe domeniul public, respectiv conștientizare pentru prevenirea și reducerea fenomenului, au fost identificate și sancționate 6 persoane, amenzile aplicate acestora fiind în valoare de 8.700 lei, pentru abandonul deșeurilor pe spații verzi sau depozitarea lângă pubele, în zone precum Ion Creangă, Arieș, Aurel Pop. Alte 6 persoane au fost sancționate cu 4000 lei pentru neîncheierea contractelor de salubrizare. Au fost verificate în total 102 contracte de salubrizare“, arată Poliția Locală într-un comunicat de presă.

Totodată, o persoană a fost sancționată cu 45.000 lei conform OUG 92/2021, deoarece a incendiat deșeuri pe domeniul public în zona Kuncz – Strada Zefirului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole