FOTO Două firme amendate cu 80.000 de lei pentru gunoiul găsit de polițiștii locali pe terenurile Bulevardul Eroilor de le Tisa și Calea Urseni

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului monitorizează și iau măsuri în cazul persoanelor fizice și juridice care depozitează deșeuri pe domeniul public, dar și privat, formând rampe clandestine de deșeuri, adevărate surse de poluare.

O societate din București, care deține terenul de pe Bdul Eroilor de la Tisa (fosta platforma Guban) și care nu a luat măsuri de salubrizare, pe teren și în clădirile dezafectate fiind acumulată o cantitate mare de deșeuri. Astfel, firma a fost amendată cu 40.000 de lei privind protecția mediului.

Cu aceeași sumă a fost sancționată și o societate din Caransebeș, care deține un teren de peste 48.000 mp pe Calea Urseni și pe care s-a constatat acumularea unei cantități mari de deșeuri provenite din construcții, amenajări interioare și alte deșeuri amestecate, fapt care reprezintă un real risc pentru sănătatea locuitorilor din zonă. În ambele situații s-a stabilit și termenul de 10 zile pentru salubrizarea și predarea deșeurilor către un agent economic autorizat„, transmite Poliția Locală Timișoara.

De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat 227 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 460.000 lei celor care nu au respectat legislația referitoare la abandonarea de deșeuri și protecția mediului.

Acțiunile de verificare a acestor aspecte vor continua și în perioada următoare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole