Florin Cîţu  a început o vizită de lucru în SUA – promite să nu mai conducă beat și să își plătească consumația. Roberta Anastase trimisă să numere berile

Preşedintele Senatului efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Washington, în perioada 24 – 30 martie, fiind programate întâlniri cu reprezentanţi ai Legislativului SUA, ai mediului de afaceri, precum şi cu comunitatea românească din zonă.

„Dăm startul vizitei în SUA. Astăzi, împreună cu ambasadorul României în SUA şi cu membrii delegaţiei, vom avem întrevederi cu oficiali din cadrul Departamentului de Stat pentru discuţii legate de domeniile: energie, finanţele internaţionale şi dezvoltare. Tot astăzi vom o avea o întâlnire strategică pentru a discuta evoluţiile de securitate în regiunea Mării Negre. Unul dintre principalele noastre obiective este aderarea României la programul Visa Waiver, subiect pe care l-am discutat cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, şi pentru care vom accelera eforturile în perioada următoare, inclusiv la nivelul Congresului american”, a scris Cîţu, vineri, pe Facebook.

Potrivit unui memorandum intern prezentat săptămâna trecută în Biroul permanent al Senatului, Cîţu este însoţit de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR) şi Lorand Turos (UDMR).

Scandalul din PNL de vara trecută a scos la iveală faptul că Florin Cîțu, pe vremea când nu ocupa funcția de premier, a condus beat în SUA și a fost prins, ba chiar a plecat și fără să-și achite datoriile.

Roberta Anstase, pe vremea când era președintele Camerei Deputatilor, acum mai bine de 10 ani, a generat un scandal monstru deoarece PDL a trecut în grabă zeci de articole şi amendamente la Legea pensiilor, anunţând o prezenţă diferită de cea arătată de înregistrarea video, cu detalii AICI, fiind probabil numai bună să numere berile pe care le va bea Florin Cîțu.

Oare Alina Gorghiu reprezintă Timișul în America sau Argeșul, fiind în această situație bipolară ridicolă, care însă pare că îi produce chiar satisfacție, nerușinarea fiind la ea acasă în persoana senatorului, totuși, de Timiș.


Recomandările noastre

Cele mai citite articole